CSM Școlar Reșița a câștigat greu astăzi în fața propriilor fani. Într-un meci ce a contat pentru etapa a III-a din cadrul Ligii a III-a de fotbal, seria a IV-a, rossonerii au dispus, în Valea Domanului de Centrul Național de Pregătire din Timișoara. În ultimul minut de prelungire, Vaștag și-a salvat echipa, marcând pentru 1 – 0 .
Rossonerii s-au cam încurcat astăzi, în fața unor tineri născuți în 2000 respectiv 2001. Într-un meci fără miză, CSM-iștii și-au subestimat adversarul. “Micuții” de la Timișioara au venit însă hotărâți să facă un joc mare, contra echipei ce candidează anul acesta la titlu. CSM-ul se vrea în Liga II-a, însă astăzi jucătorii din urbea Bârzavei nu au prins o zi prea bună. Zimermmann a intervenit spectaculos, și nu o dată. Cele două formații au intrat la pauză cu o remiză albă, iar în repriza secundă jocul a continuat echilibrat.
Vaștag a fost omul meciului astăzi. În ultimul minut de prelungire, Andrei Vaștag a marcat golul victoriei, deși probabil un rezultat de egalitate ar fi fost mai echitabil, ținând cont de modul în care s-au comportat tinerii jucători de la Timișoara în teren.
“Eu îmi felicit echipa pentru jocul depus, pentru efort, puteam mai mult.Am aniticipat de marți că meciul va fi greu. Știam că echipa adversă joacă fotbal. La ce ne așteptam de la oaspeții de astăzi? La viitorul fotbalului românesc. Au luptat mai mult, că altfel nu făceau față, de aia i-au prins cârceii pe vreo 5, de aceaa au fost schimbați vreo 3 și mai trebuia vreo trei. Logic că au alergat mai mult și doar așa s-au putut ține la noi. Noi ca joc am avut consitență. Am controlat jocul. Pasa decisivă și finalizarea au suferit astăzi, în rest nicio problemă. Vom mai întâlni asemenea meciuri și vom mai avea multe probleme, totul este să știm să le trecem. Mai avem de lucru. Este abia etapa a III-a”, a declarat Roco Sandu, principalul din Valea Domanului.
Centrul Național de Pregătire de la Timișoara este format doar din jucători tineri, născuți în 2000, respectiv 2001.
“A fost o partidă, din punctul meu de vedere echilibrată, bineînțeles cu un plus pentru Reșița, o echipă cu calitate, cu jucători cu experiență care cu sigurnață se va bate pentru promovarea în Divizia B. Pe această cale vreau să îi felicit și să le urez mult succes. Noi suntem o echipă foarte, foarte tânără pentru nivelul acesta, copiii sunt născuți în 2000, avem chiar și 2001, portarul era 2001. La Centrul Național de Pregătire de la Timișoara s-a creeat o stare de spirit, băieții se mobilizează extraordinar la fiecare meci, pentru ei e un câștig foarte mare dacă evoluează la fiecare joc cum au evoluat astăzi și bineînțeles că avem nevoie și de rezultate pentru că ne dă moral. Din păcate în ultimul minut de prelungire am primit un gol absurd”, a declarat Petcu, antrenorul formației din Timișoara.
Rossonerii trec repede peste partida de astăzi, pentru că luni pleacă la Deva, acolo unde, marți, joacă în Cupa României, contra formației CSM Cetate Deva.
Related Posts
STIRI PE SCURT.FOARTE PE SCURT.SI PUTIN UMOR!!!!
NU E GLUMA! IN CARANSEBES SE FACE TROTUARUL!!!
MASINILE VIITORULUI VOR DEFILA PRIN RESITA!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » Rossonerii, puși în dificultate de tinerii de la CNP Timișoara – Banat24
9 septembrie 2017 at 20:01[…] citeste mai mult aici […]